Femeia Rac și bărbatul Rac
Între două persoane din zodia Rac nu există acea pasiune mistuitoare la care visează unii, însă, pe termen lung, puteţi avea o relaţie împlinită, liniştită şi o familie fericită. Sunteți foarte compatibili pe termen lung.
Amândoi sunteţi grijulii cu ceilalţi, atenţi şi empatici, ceea ce va transformă şi în părinţi perfecţi. Sunteţi receptivi la problemele celor din jur şi săriţi în ajutor oricui, dar mai ales persoanei iubite.
Problema în această relație – monotonia
Totuşi, spun astrele, trebuie să evitaţi monotonia, care poate reprezenta un mare pericol pentru amândoi, mai ales în cuplurile vechi. Ajungeţi să vă cunoaşteţi atât de bine încât viaţa împreună nu mai are pentru voi nicio surpriză.
Aspecte pozitive: Combinaţia Rac – Rac poate să fie foarte potrivită. Sunteţi capabili să depistaţi stările celuilalt, iar după câţiva ani împreună aproape că veţi putea să vă citiţi gândurile. Totuşi, nu exageraţi cu această „indeletnicire” pentru că riscaţi să deveniţi fiecare din voi o oglindă a celuilalt.
Zodiile de apa sunt foarte empatice şi îşi folosesc această trăsătură pentru a se implica în proiecte umanitare. Dacă faceţi asta împreună şansele de a reuşi se dublează. Generozitatea care vă conduce acţiunile nu poate fi învinsă de nimic dacă lucraţi împreună. Când apar şi copiii va veţi dori şi mai mult să reuşiţi, iar cei mici vor fi destinatarii perfecţi ai afecţiunii şi iubirii pe care o purtaţi în suflet. Racii sunt părinţi foarte buni, cu atât mai mult când formează un cuplu.
Două zodii ”casnice”
Atât ţie, cât şi partenerului tău vă place să vă petreceţi timpul liber acasă, ocupându-va de gospodărie, de copii şi unul de celălalt. Nu este o relaţie tumultuoasă sau pasionala, dar, cu siguranţă, este una fericită.
Aspecte negative: Există riscul să va plictisiţi unul de altul pentru că amândoi gândiţi la fel, aveţi aceleaşi preferinţe, aceleaşi gusturi, aceleaşi scopuri. Nimic nu vă face să ieşiţi din rutina zilnică. Ştiţi dinainte până şi felul cum va reacţiona celălalt la conflicte sau neînţelegeri. Lipsa de stimulare mentală şi emoţională poate să strice rapid această relaţie.
Compatibilităţi similare pentru femeia Rac: Cu celelalte zodii de apă , dar mai ales cu Peştii.