Femeia Taur și bărbatul Fecioară
Sinceritatea şi devotamentul care caracterizează atât femeia Taur, cât și bărbatul Fecioară, sunt primii paşi într-o relaţie stabilă şi de durată.
Sunteţi semne de pământ, deci la fel de pragmatici. Vă înconjuraţi de lucruri frumoase şi preferaţi un trai confortabil chiar luxos. Sunteţi destul de zgârciţi şi opulenţi şi munciţi foarte mult pentru a avea tot ce vă doriţi.
De obicei cei născuţi sub semnul Fecioarei sunt destul de precauţi astfel că realaţia voastră se va dezvolta greu, asta până când reuşiţi să vă convingeţi reciproc că sunteţi acolo chiar pentru totdeauna.
Fecioara stă sub semnul comunicării. Este genul de bărbat căruia îi place să despice firul în patru şi care tinde spre perfecţiune. O fire critică şi mereu dispusă să discute, va avea pretenţia ca tu să fii mereu acolo dispusă să-l asculţi. Dacă vei vrea să-ţi iei ceva „timp liber” bărbatul Fecioară se va supăra şi va considera că nu acorzi suficientă importanţă relaţiei.
Femeia Taur este mult mai senzuală şi mai indulgentă decât partenerul său care preferă să stea în propriul univers pe care să-l analizeze, departe de haosul lumii. Cum eşti o fire încăpăţânată nu suporţi firea critică a partenerului şi veţi ajunge rapid la contradicţii, dar dacă nu vă luaţi foarte în serios reveniţi rapid la sentimente mai bune.
Sexul nu este ca-n filme şi nici nu e presărat cu picanterii, însă pentru voi este suficient.
O relație tandră și plină de afecțiune
Afecţiunea şi tandreţurile nu vor dispărea niciodată. Sunteţi pe o linie de plutire constantă şi nu veţi avea surprize ceea ce este perfect pentru firile voastre. Amândoi căutaţi stabilitate emoţională şi financiară pe care aţi găsit-o.
Fecioara va înţelege imediat nevoia ta de romantism şi de senzualitate aşa că nu va ezita să ţi le ofere şi să te răsfeţe cu mici atenţii.
Sunteţi foarte compatibili pentru că amândoi luptaţi cu sârguinţă pentru acelaşi scop, acela de „a avea” şi pentru că sunteţi la fel de integri.
Arată-i că a vorbi nu este unica plăcere a vieţii. Având o minte activă are nevoie s-o solicite în fiecare zi. Aveţi nevoie de acelaşi ritm aşa că invită-l la diverse activităţi împreună.
Compatibilităţi similare pentru femeia Taur: La capitolul „decizii” Balanţa seamănă destul de mult cu Fecioara şi Capricornul împarte cu tine drumul spre reuşită.